Universitatea nu mai există în acest moment, dar ea continuă să trăiască prin intermediul celor mai mari fotbaliști ai ei. A devenit deja o obișnuință ca foștii componenți ai Craiovei Maxima să se întâlnească, lucru care s-a întâmplat și înaintea acestui Crăciun. La invitația lui Ilie Balaci, foștii mari fotbaliști s-au întâlnit la un restaurant din Bănie. Au fost prezenți Balaci, Cârțu, Lung, Ungureanu, Negrilă, Geolgău, Cioroianu, Tilihoi, Beldeanu, Donose, Bica, alți foști fotbaliști celebri ai Științei, ca Luțu, Cristescu sau Mohora, dar și prieteni ai acestora. Invitatul de onoare al petrecerii a fost însă Corneliu Andrei Stroe, președintele Maximei, acesta fiind întâmpinat cu aplauze, pe acordurile imnului Universității. „Craiova n-a murit. Maxima trăiește și după fotbal. Ne vedem foarte des, pentru că suntem prieteni și ne face plăcere. Asta cred că a fost marea noastră valoare, prietenia. Nu se mai întâlnește nimeni ca noi și după atâția ani, poate sunt subiectiv, dar cred că de asta am fost cea mai valoroasă echipă din fotbalul românesc, am fost în primul rând prieteni. Un simplu telefon e de ajuns și ne adunăm, cu excepția celor care sunt plecați prin străinătate”, a declarat Ilie Balaci.
Surpriză muzicală
Surpriza petrecerii a reprezentat-o un mini-concert susținut de o trupă de șase muzicieni îmbrăcați în costumul lui Moș Crăciun. Aceștia au interpretat colinde, acompaniați de foștii mari fotbaliști ai Craiovei. Tort de la Cârțu
Tortul petrecerii a fost adus de Sorin Cârțu. Special creat pentru eveniment, la cofetăria fiicei sale, tortul avea forma unui teren de fotbal, iar pe lateral era inscripționat mesajul „La mulți Ani, Craiova Maxima”. „A venit Sorin cu tortul, probabil i l-a făcut cadou fiica lui, că doar e proprietară de cofetărie”, a glumit Balaci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER